Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.
Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil. Treptat, ţăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.
Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea.
Reforma agrara din 1921 a fost menita sa rezolva problema social-economica cruciala a României interbelice creata de razboi si totodata sa stea la baza dominatiei regimului burghezo-mosieresc. Reforma înlesnea procesul de refacere economica a agriculturi României, ajutând astfel în refacere si celelalte ramuri economice. Prin redistribuirea marilor mosii reforma agrara asigura o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie si a pietei interne. Dând pamânt taranilor reforma a ajutat si la consolidarea statului national unificat recent creat .
Criteriile de impropietarire au fost participarea la razboi si suprafata de pamant avuta de tarani inainte de acesta. Astfel, legiuitorul dispune urmatoarea ordine de precadere a impropietaririi : -mobilizatii din razboiul 1916-1918; -mobilizatii din campania din 1913; -vaduvele de razboi care aveau copii; -agricultorii lipsiti de pamant; -agricultorii cu proprietati mai mici de 5 hectare; -orfanii de razboi.
Reforma a contribuit la schimbarea cursului dezvolatrii economiei romanesti in general si al agiculturii in special, ca urmare a modificarii structurii proprietatii asupra pamantului.
O alta consecinta a reformei agrare din 1921 o reprezinta faptul ca aceasta a accelerat trecerea de la faza cerealiera (monocultura de grau si pe suprafete extinse) la sistemul alternativ bazat pe cultura plantelor cu o rentabilitate mai mare.
Prin amploarea sa, reforma agrara din 1921 a fost apreciata ca fiind „cea mai mare si mai indrazneata din punct de vedere economic din lume,” fiind un act de dreptate sociala, acceptat la nivelul intregii societati romanesti.
Reforma agrara din 1945. La nivel politic, solutia se impartea intre expropriere (deposedarea de pamant a marilor mosieri, ramasite ale perioadei de dinainte de 1921) si improprietarire (transferul de proprietate catre tarani din fondul statului). Dupa mai bine de jumatate de an de propaganda in favoarea unei reforme agrare radicale, comunistii au legiferat in martie 1945 improprietarirea taranilor saraci. Erau vizati de expropriere in primul rand cei considerati „”criminali de razboi”” si posesorii unor domenii mai mari de 50 ha. Spre deosebire de reforma din 1921, marii proprietari au fost deposedati in 1945 si de utilajele si masinile lor agricole. Pe langa masini au fost impartite si animalele de tractiune, proportional cu intinderea lotului expropriat. Toate aceste bunuri au trecut fara despagubire in proprietatea statului, care le redistribuia taranilor improprietariti.
Pentru a evita faramitarea terenurilor primite la reforma agrara, legea din martie 1945 a specificat ca loturile primite nu puteau fi vandute, date in arenda sau ipotecate.
Guvernul Groza a prezentat reforma agrara drept cea mai insemnata lege pentru tarani de cand exista statul modern roman, insa prevederile sale extreme au faramitat si mai mult loturile cultivabile. Ca si in Rusia anilor ‘20, Romania trecea printr-o faza temporara de improprietarire. Guvernantii comunisti tinteau spre viitorul plan de colectivizare a agriculturii.
Evolutia agriculturii romanesti dupa 1989. În primăvara anului 1991 este promulgată Legea fondului funciar (Legea 18/1991) care are mai multe funcţii: una de restituire a proprietăţii funciare, una de constituire a proprietăţii (având caracter de reformă agrară) şi una de dizolvare a cooperativelor agricole de producţie.
Dreptul de proprietate asupra pământului s-a stabilit prin reconstituirea acesteia pentru toţi membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativele agricole sau pentru moştenitorii acestora. Limita maximă de teren pentru care se face reconstituirea a fost de 10 hectare echivalent arabil pe o familie.
O a doua funcţie a Legii 18/1991 a fondului funciar a fost aceea de reformă agrară, în sensul că s-a constituit dreptul de proprietate si pentru cooperatorii care au lucrat în ultimii trei ani în cooperativă si care nu au adus pământ la înfiinţarea cooperativei. Aceste categorii de persoane au primit 0,5 hectare echivalent arabil.
Aplicarea Legii fondului funciar prin reconstituirea si constituirea proprietăţii asupra pământului a avut cum este si firesc, o serie de efecte pozitive dar si o serie de efecte negative ca: fărâmiţarea proprietăţii (peste 4,7 milioane exploataţii agricole) si parcelarea excesivă a terenului (numărul total al parcelelor rezultate se estimează la circa 18-20 milioane).
mms 